MaverickDesktopPressRelease

Text original

Ultima versiune Ubuntu se concentrează pe utilizatori și pe mobilitate

Ubuntu 10.10 aduce noi funcții pentru utilizatorii versiunilor desktop și netbook

Londra, 7 octombrie 2010: Canonical anunță că sistemul de operare Ubuntu 10.10, versiunile pentru desktop și netbook, va fi disponibil pentru descărcare începând cu data de duminică, 10 octombrie.

Concentrat pe utilizatorii sistemelor desktop și pe cei ai sistemelor mobile, Ubuntu 10.10 prezintă, în ediția Ubuntu Desktop, o gamă de aplicații online și offline cu o componentă puternică destinată sistemului personal cloud. Utilizatorii ediției Ubuntu Netbook se vor bucura de o interfață cu totul nouă, numită ‘Unity’ -- realizată special pentru ecrane mici și mobilitate deosebită.

Ubuntu One, serviciul tip personal cloud pentru utilizatorii Ubuntu, include servicii noi și funcții suplimentare, o îmbunătățire importantă a performanțelor și interoperabilitatea cu alte sisteme de operare, incluzând aici Android-ul de la Google, iPhone-ul de la Apple și Microsoft Windows.

Centrul Software Ubuntu, care oferă utilizatorilor acces imediat la mii de aplicații, jocuri și utilitare, include acum posibilitatea de a achiziționa aplicații comerciale, asigurându-se astfel un portal unificat pentru toate aplicațiile, atât libere și gratuite, cât și comerciale. Comunitatea Ubuntu își continuă și sporește eforturile în direcția atragerii dezvoltatorilor de aplicații și a distribuitorilor de produse software, pentru a oferi utilizatorilor Ubuntu o gamă cât mai diversificată de programe. Universul aplicațiilor certificate pentru Ubuntu, fie libere și gratuite, fie comerciale, este în creștere continuă.

“Ubuntu 10.10, versiunea pentru desktop și netbook, este cel mai prietenos produs lansat de noi până în acest moment”, spune Jane Silber, președintele executiv de la Canonical. “Serviciul personal cloud Ubuntu One va aduce Ubuntu în atenția multor utilizatori de calculatoare, chiar dacă unii vor prefera sau vor trebui să utilizeze alte platforme. Prin Unity avem oportunitatea de a ne schimba modul de gândire în ceea ce privește utilizarea calculatoarelor, iar Centrul Software Ubuntu va crea o punte între Ubuntu și aplicațiile de care au nevoie utilizatorii pentru a trece la cel mai bun sistem de operare din lume.”

Ubuntu One Basic, disponibil gratuit, pune la dispoziție un serviciu personal cloud pentru partajarea și sincronizarea fișierelor, contactelor, semnelor de carte și a notițelor, în limita unei capacități de stocare gratuită de 2GO, oferă acces la muzică prin magazinul integrat și (nou în 10.10) un client beta pentru Windows, care permite utilizatorilor integrarea celor două lumi, Windows și Ubuntu.

Ca parte a serviciului cu taxă Ubuntu One Mobile, sunt disponibile aplicații pentru Android și iPhone, astfel încât utilizatorii pot transfera colecția de muzică din spațiul virtual personal pe dispozitivele mobile deținute și pot sincroniza contactele. Utilizatorii care doresc capacitate sporită pot achiziționa unități de stocare virtuale cu o capacitate de 20GO.

Unity este noua interfață Ubuntu care debutează odată cu ediția Ubuntu 10.10 pentru netbook. Este destinată dispozitivelor cu mobilitate sporită, obținând cât mai mult din spațiul, mai mic, al ecranelor cu care sunt echipate aceste dispozitive. Interfața Unity integrează suport pentru interacțiune tactilă și prin gesturi, pentru a veni în întâmpinarea dispozitivelor din ce în ce mai numeroase care includ aceste funcții, ajutată de pictograme mai mari și o interfață tactilă intuitivă.

Prețuri și disponibilitate

  • Ubuntu 10.10 ediția desktop este disponibilă gratuit pentru descărcare începând cu duminică, 10 octombrie, la http://www.ubuntu.com.

  • Ubuntu 10.10 ediția netbook (care aduce interfața Unity) este disponibilă gratuit pentru descărcare începând cu duminică, 10 octombrie, la http://www.ubuntu.com.

  • Utilizatorii existenți ai sistemului de operare Ubuntu pot actualiza direct din Ubuntu 10.04 LTS.
  • Ubuntu One este disponibil la http://one.ubuntu.com.

  • Ubuntu One Basic este gratuit.
  • Ubuntu One Mobile costă 3.99 dolari SUA pe lună sau 39.99 dolari SUA pe an.
  • Pachetul de stocare virtual Ubuntu One 20 costă 2.99 dolari SUA pe lună sau 29.99 dolari SUA pe an pentru fiecare pachet de 20GO.
  • Centrul Software Ubuntu și aplicațiile conținute pot fi accesate din meniul Aplicații al sistemului de operare Ubuntu.

Despre Canonical

Canonical asigură dezvoltarea Ubuntu precum și servicii profesionale online pentru partenerii și clienții Ubuntu oriunde în lume. Fiind compania din spatele proiectului Ubuntu, Canonical este dedicată dezvoltării și asigurării asistenței pentru Ubuntu – un sistem de operare sursă deschisă, apreciat încă de la apariție și care se bucură de o adopție rapidă. Scopul principal al companiei este acela de a se asigura că Ubuntu este disponibil pentru fiecare organizație și individ care dorește să-l utilizeze, pe servere, sisteme desktop, laptopuri și netbook.

Canonical are parteneriate cu fabricanții de calculatoare pentru certificarea Ubuntu, asigurarea migrării, instalării, asistenței tehnice și pentru servicii de pregătire a utilizatorilor din mediile de afaceri, și oferă servicii online direct utilizatorilor finali. Canonical dezvoltă și întreține utilitare colaborative pentru dezvoltare, cu sursă deschisă, pentru asigurarea cadrului în care companii, organizații și indivizi pot participa pe deplin la inovație, în rândurile comunității care îmbrățișează valorile programelor cu sursă deschisă. Pentru mai multe informații, vizitați www.canonical.com.

RomanianTeam/Proiecte/Localizare/Traduceri/MaverickDesktopPressRelease (last edited 2010-10-10 15:44:58 by 95)